Ianis Hagi a anunțat unde va juca în sezonul viitor. Scoțienii au reacționat instant

Ianis Hagi a anunțat unde va juca în sezonul viitor. Scoțienii au reacționat instant
  • Publicat:

Ianis Hagi (25 de ani) a făcut anunțul așteptat despre unde va juca din sezonul viitor, iar reacția scoțienilor a apărut instant.

Mijlocașul a evoluat numai 16 minute în amicalul României, împotriva Irlandei de Nord, 1-1.

Ianis Hagi a anunțat unde va juca în sezonul viitor. Scoțienii au reacționat instant

Fiul „Regelui” se simte de minune în Spania, declarând că evoluează în campionatul său preferat. Mijlocașul este încântat de toate aspectele fotbalului iberic.

Mai mult, Ianis Hagi și-a exprimat dorința de a continua din sezonul viitor în Spania, întrucât consideră că La Liga este competiția propice pentru a-și atinge potențialul maxim.

„Iubesc nivelul din La Liga, iubesc totul în Spania: echipele, competiția dintre jucători și echipe, presiunea care există aici.

Simt că este campionatul în care pot avea cel mai mare succes și în care îmi pot arăta toate calitățile. Este liga pe care am urmărit-o de când eram copil și a fost mereu visul meu să fiu aici. Sunt aici acum și vreau să fiu aici mult timp!

(n.r. Te vezi aici în viitor, peste un an?) Da, sunt acolo unde vreau să fiu. Este fotbalul în care vreau să cresc, este fotbalul care cred că poate debloca versiunea mea cea mai bună. Sunt aici de doar 6-7 luni și deja simt că sunt un jucător mai bun, cresc în fiecare zi, la antrenamente și la jocuri. Simt că progresez în fiecare zi și cred că în viitorul apropiat voi arăta tuturor cine sunt”, a mărturisit Ianis Hagi, potrivit Marca.

Cum a reacționat presa din Scoția

În urma declarațiilor oferite jurnaliștilor spanioli, britanicii sunt convinși că nu mai există modalitate de a-l convinge pe Ianis Hagi să rămână pe Ibrox.

„Mijlocașul de la Rangers este în prezent împrumutat în La Liga și vrea să plece cu orice preț de pe Ibrox. Ianis Hagi a declarat că vrea să rămână în La Liga după încheierea împrumutului său la Alaves.

După ce s-a recuperat în urma accidentării grave la genunchi, românul a fost trimis împrumut în Spania de către Michael Beale vara trecută. A jucat de 24 de ori în acest sezon cu două goluri și un assist.

Românul se află în prezent alături de naționala țării sale, însă a oferit un interviu pentru Marca în care a vorbit despre viitorul său. A punctat clar că va continua departe de Rangers”, arată publicația Glasgowworld.

Cifrele lui Ianis Hagi

Ianis Hagi a sosit la Deportivo Alaves, sub formă de împrumut, la începutul acestui sezon. Glasgow Rangers a luat decizia de a-l detașa, pe durata unei stagiuni, pe român pentru a-și reveni în formă.

Pentru formația de pe „La Mendizarozza”, mijlocașul a evoluat în 22 de partide, însă numai în șapte meciuri a jucat mai mult de o repriză. În tricoul lui Deportivo Alaves, Ianis Hagi a marcat două goluri, ambele împotriva lui Deportivo Murcia, în prima rundă a Cupei Spaniei.

Românul are în palmares un titlu de campion al Superligii, un titlu de campion al Belgiei, un titlu și o Cupă a Scoției.

  • 30 de selecții are Ianis Hagi pentru prima reprezentativă a României.
  • Cota de piață a românului este de 2.5 milioane de euro, conform Transfermarkt.,
Se consideră a fi un om ambițios și foarte pasionat de sport. A fost campion național de rugby în 7 la categoria U20 și component al selecționatelor regionale, dar pasiunile pentru sport și presă l-au purtat spre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, al cărei student este ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
×